"Telegrafia pentru radioamatorism, este ca sarea în bucate"
"Amateur radio without telegraphy is a food tasteless"

Ce este radioamatorismul

Radioamatorismul este o activitate de instruire, construire, experimentare şi utilizare a echipamentelor de radiocomunicaţii, de către persoane particulare autorizate în acest scop.

Radioamatorii sunt persoane de diferite vîrste, provenind din toate mediile sociale, de diverse profesii si funcţii, de la copii de scoală pînă la şefi de state.

În lume există peste 2 milioane de radioamatori autorizaţi.
In România în 2009 peste 4200 de persoane deţin autorizaţie de radioamator.

Autorizarea radioamatorilor in ţara noastră se face de către Agenţia Naţională de Comunicaţii (ANCOM).

Din punct de vedere al diverselor activităţi de radioamatorism, acestea sunt coordonate de Federaţia Română de Radioamatorism (FRR) organizaţie declarată "de utilitate publică".

Fiecare radioamator primeşte o dată cu autorizaţia de radioamator şi un indicativ de apel care este unic în lume, ne-putînd fi acordat altei persoane, indiferent de ţară.

Indicativul de apel este format dintr-un grup de litere şi cifre, astfel: YO6EX, un prefix: YO = ţara, în cazul nostru România, o cifră: 6, care reprezintă zona radio sau unitatea teritorială (regiune, judeţ etc.) si una, două sau trei litere: EX sufix . Indicativul de apel astfel format este acordat numai unei singure persoane, din ţara respectivă.

In cazul prezentat YO6EX este indicativul de apel acordat subsemnatului, la data de 27 Ianuarie 1961, valabil şi în prezent.

Radioamatorismul are mai multe aspecte/activităţi: de construire a echipamentelor de emisie/recepţie; experimentarea de echipamente şi montaje radio, antene, etc.; de trafic radio; competiţionale (concursuri, campionate, locale sau internaţionale); expediţii radio în insule şi teritorii îndepărtate, greu accesibile, ţari mai închise din punct de vedere politic etc.

Foarte pe scurt am făcut prezentarea acestei activitaţi, pentru lămurirea cititorilor care nu cunosc ce este radioamatorismul, pentru a uşura intelegerea unor texte mai greu de citit din cauza multiplelor expresii şi denumiri tehnice.

Sibiu 8 Noiembrie 2009  11:27





ATENŢIONARE:

Orice copiere sau publicare a unui material fără indicarea sursei sau fără aprobarea autorului se numeşte PLAGIAT.






3 comentarii:

  1. Definitia radioamatorismului prezentata aici omite un aspect important! Faptul ca toate activitatile alea de instruire, experimentare, stabilire de legaturi se fac fara interes pecuniar!
    "serviciul de amator – serviciul de radiocomunicaţii având ca scop autoinstruirea, inter¬comunicaţiile şi investigaţiile tehnice efectuate de radioamatori, în condiţiile legii, interesate de tehnica radiocomunicaţiilor, numai în scop personal şi fără nici un interes pecuniar"

    In rest, 73 de yo3hjv

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. yo3hjv: Nu mi-am propus sa prezint exhaustiv Regulamentul pentru Radiocomunicatii.
      Cei interesati de problema, pot citi regulamentul complect pe saitul ANCOM...

      Ștergere