"Telegrafia pentru radioamatorism, este ca sarea în bucate"
"Amateur radio without telegraphy is a food tasteless"

- RADIO TURNIŞOR


   Vă voi povesti o întâmplare petrecută în jurul anilor 1972-1973, nu-mi amintesc exact data. Într-o Duminică eram de serviciu şi pe la ora 12 am pornit radioul pe unde medii să caut o muzică. La un moment dat dau peste un post care transmitea muzică populară germană. Cum n-am găsit altceva mai bun l-am lăsat acolo. După puţin timp mi s-a părut ceva curios. Prea se auzea tare şi am observat că din când în când se percepea un zgomot ca de disc uzat. Am devenit mai atent. După câteva minute o voce în limba germană (de fapt săsească dupa cum am constatat mai târziu), anunţa titluri de melodii şi câteva nume. Fiind de serviciu cu un coleg (Sift Bruno, azi în Germania) care ştia săseşte, l-am chemat şi am ascultat amândoi. După câteva minute iar diverse anunţuri. La care colegul a exclamat - păi ăsta vorbeste săseşte! Cum nu auzisem de apariţia vre-unui post de radio al saşilor, am făcut diverse presupuneri, când la sfârşitul emisiunii pe la ora 14, crainicul a anunţat tot în săseşte că "stimaţii ascultători sunt invitaţi să anunţe preferinţele muzicale la numărul de telefon cunoscut şi la reauzire Duminica viitoare la ora 11".
   Vinerea următoare am fost la radioclub şi am povestit întâmplarea. Cel mai interesat s-a arătat Kovanda Ladislau YO6XI, spunând că cineva are un post de radio pirat şi mi-a propus ca Duminică să vedem despre ce este vorba.

   Am acceptat şi Duminică la ora 11, am fost prezent pe frecvenţa respectivă (în jur de 800 KHz), dar la mine acasă cât şi la Kovanda YO6XI se auzea destul de slab. La telefon YO6XI mi-a spus că are o direcţie trasată cu ajutorul unui radio portabil. Cum aveam şi eu un aparat portabil am spus că mă duc în pod să caut şi eu o direcţie. Acolo sus semnalul era mai bun şi am constatat că direcţia certă este spre cartierul Turnişor care pe vremea aceea era locuit în majoritate de saşi. YO6XI mi-a propus să facem o plimbare în zonă poate vedem despre ce este vorba. A venit cu autoturismul lui, marca Trabant şi am plecat spre Turnişor. Pe măsură ce ne apropiam, semnalul era din ce în ce mai puternic. Cam la mijlocul străzii principale, am oprit şi am căutat o direcţie cu aparatul portabil. Am plecat pe jos, cu ochii pe la case căutam o antenă... După câteva zeci de metri am văzut într-o curte o ţeavă pe o casă şi de la ea pleca undeva spre grădină o frumoasă antenă Hertz. Numai că prezenţa noastră fusese observată imediat şi când ne-am apropiat de casa în cauză, pe poartă ieşea un cetăţean cu un pick-up şi un teanc de discuri sub braţ, care a dispărut în mare grabă într-o casă de vis-a-vis. Am intrat în curte unde am întâlnit un tip mai mic de statură cam la vre-o 30 de ani, i-am dat bună ziua şi YO6XI l-a întrebat la ce folosteşte antena de sus. Tipul s-a făcut cam în toate culorile la faţă şi a bâiguit ceva incoerent. Se vedea clar că este speriat de moarte. În sfârşit după multe parlamentări, după ce l-am asigurat că nu suntem nici de la miliţie şi nici de la securitate, s-a lăsat convins să discute cu noi. Ne-a dus în spatele casei într-un fel de atelier, unde ne-a arătat minunea de emiţător radio. Avea un aparat de radiorecepţie Victoria de producţie românească, pe care-l transformase în emiţător, utilizînd oscilatorul aparatului, alte componente si un etaj de putere cu ECL82. Ăsta era tot emiţătorul! Avea o modulaţie anodică tot cu un ECL82, la care a conectat un microfon dinamic şi un pick-up... Astfel RADIO TURNIŞOR, era auzit bine în tot cartierul şi culmea cu o modulaţie foarte bună. Funcţiona de aproape doi ani şi nu l-a turnat nimeni! Interesant că în cartier locuiau doi miliţieni şi un tovarăş important de la partid...

   În sfîrşit i-am povestit despre radioamatorism şi radioamatori, cum poate să devină radioamator, unde este radioclubul, etc, etc. Când am plecat era mai liniştit şi a promis că va veni la radioclub să se facă radioamator autorizat şi că renunţă la pirateria radio...

   Dar... a doua zi, luni dimineaţa m-am trezit cu un sentiment neplăcut, că ceva nu este în regulă. M-am gândit imediat la întâmplarea petrecută şi că ar fi bine să discut şi cu altcineva să nu mă văd intrat în cine ştie ce bucluc. Şi bine am făcut.
M-am dus la Traian Zidaru YO6XM (cu care eram prieten), care fusese în tinereţe mare activist de partid şi avea o mulţime de cunoştinţe suspuse. I-am povestit "de-a fir a păr" totul, m-a ascultat cu atenţie şi mi-a reproşat ca nu l-am anunţat pe el mai întâi... In fine mi-a spus că problema poate fi cam încurcată. A întrebat dacă ştiu unde lucrează tipul şi să mergem la el la o discuţie. Zis şi făcut. L-am găsit la serviciu (era tâmplar) am mai discutat vre-o două ore, YO6XM s-a lămurit ca omul nu a intenţionat cine ştie ce, a mai făcut şi haz pe seama lui, ia spus să vină la radioclub şi am plecat. Pe drum mi-a spus că va discuta cu cineva şi va rezolva problema favorabil.

   După vre-o două zile YO6XM mă sună la telefon şi mă cheamă la el la birou, unde am găsit încă două persoane, un mare şef la partid şi unul de pe la secu... M-au întrebat doar cum l-am găsit pe tip, ce părere am despre el, dacă cred că se va înscrie la radioclub şi cam atât. Apoi ei au plecat şi YO6XM mi-a spus: bine că ai venit la mine, altfel era de rău! 
   Tovarășul Kovanda Ladislau YO6XI făcu-se un raport scris la "organe" despre - emisiuni neautorizate şi deţinere ilegală de emiţător radio! Fără să-mi spună un cuvânt... Conform legii în urma acelui raport şi eu mă făceam vinovat de tăinuire de informaţii şi favorizarea infractorului... 
Om de treabă acest Kovanda Ladislau YO6XI !... 

  Omul din Turnişor a fost chemat o singură dată într-un birou unde i-au citit legea cu radiocomunicaţiile, l-au sfătuit "prieteneşte" să nu mai facă prostii şi l-au trimis la radioclub. Intervenţia lui YO6XM a fost hotărâtoare.

   Astfel Mathias Nutz mare pirat radio, a devenit radioamator autorizat cu indicativul YO6AZI.

   După cum am constatat mult mai târziu, se pare că a fost primul şi singurul post de radiodifuziune pirat din România  de până în 1989, care a funcţionat aproape doi ani nestingherit de nimeni.




3 comentarii:

  1. Tipul acela era tatal meu , dumnezeu sa-il ierte a decedat in 17.05.2014. in Germania .
    Mai are cineva o carte de a lui YO6AZI , Nutz Mathias vroiam ca amintire de la el .
    Tata m-ia spus fel si fel de glume ce facea el in tinerete ca amatori de radio , dar securitatea nu vroia sa stie de asa ceva , imediat veneau si acasa sa-il caute si el a plecat iute si-a dat seama ca nu dureaza mult si apare ei la poarta in Turnisor Sat de Sasi .El nu vroia sa plece in Germania ca ceilalti sasi , atuncia pe timpuri ca
    aveam de toate ce ne trebuiue dar el avea frica de securitate .
    Din cauza aceiea a distrus si pasapoartele si formularele mari , ca sa nu plecam sa nu aiba el probleme , noi nu stiam asta ne-a spus mai incolo. El a venit ultimul din familia in Germania , sora mea la luat cu forta ca sa fie cu noi aiciea .
    In Germania a terminat cu bauturi si tigari si cumparat o locuinta pentru familia si din pacate a murit la Spital in Germania.Tel. 016095939339.
    e-mail. nutz_h@yahoo.de

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu il cunosc pe Nutz Mathias este tatal meu YO6AZI a decedat in 17.05.2014. in Germania , dumnezeu sa-il ierte , nu am din pacate nici o carte de a lui cu NR. lui YO6AZI , poate cineva sa imi trimita una s-au o cpoie buna ca aminire la el. Mersi dinainte. Tel 016095939339. e-mail.nutz_h@yahoo.de

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi de QSL , am mai gasit 2 diferite la eBay le-am cumparat , mersi si o zi buna Salutari cu respect si stima Harry.N.

      Ștergere