"Telegrafia pentru radioamatorism, este ca sarea în bucate"
"Amateur radio without telegraphy is a food tasteless"

QSL-uri subversive!


În cursul acestui an (2011) am primit via "buro" în trei rânduri, "câteva" QSL-uri, însumând 340 de bucăţi, din diverse ţări, pentru legături efectuate în anii 2000, 2001, 2002.
Prima întrebare a fost: unde dracu' au stat timp de vreo 7-8 ani?
Fiind din ţări şi continente diferite, este clar că nu au stat la biroul expeditor.

A doua întrebare a apărut în momentul în care am observat pe mai multe QSL-uri, o adnotare făcută cu creionul: QSL OK!
Pe două QSL-uri care aveau înscrise mai multe QSO-uri, era o săgeată în dreptul unei anumite date.

Deci au stat "uitate", undeva într-un altfel de "birou", pînă când, cineva a dat peste ele şi le-a returnat la FRR, să fie trimise destinatarilor.

Avem o cârtiţă în FRR care se ocupă cu aceste lucruri?
La ce şi cui foloseşte verificarea QSL-urilor unor radioamatori?
Secu' redivivus?

Ştie tovarăşul respectiv că înmânarea QSL-urilor unor persoane (ne-radioamatori) străine de FRR se numeşte violarea secretului corespondenţei?

Nu că m-aş aştepta la vre-un răspuns de la FRR...

Prima expediţie în centrul geografic al României

   Într-una din deplasările mele prin judeţ, am descoperit că centrul geografic al României se găseşte la câţiva zeci de kilometri de QTH-ul meu. Locaţia fiind interesantă, cu un nume rezonant, mi-a venit ideea de a face o expediţie radio în zonă.
   Acest punct este situat în apropiere de localitatea Dealu Frumos pe podişul Hârtibaciului, într-o zonă de protecţie specială de faună şi floră, YOFF-183. În apropiere se găseşte şi obiectivul ROHIST: SB-F26 (WCA: YO-00443), respectiv Biserica fortificată Dealu Frumos.


   Principala problemă a fost găsirea metodei de a alimenta transceiverul meu TS-830S, fără reţea de curent. M-am gândit la un invertor. Dar de unde?
   După multe telefoane şi alergatură, am reuşit să găsesc de închiriat un invertor. Puterea nominală era de 500w, dar în practică s-a dovedit că la jumătate din consumul admis, se cam încălzea.
   În ziua de 23 Iulie, m-am trezit o dată cu găinile, am încărcat maşina cu toate bagajele şi la ora 5,30 am luat-o din loc.
   Ajuns la locul faptei, am aruncat peste un copac o sârma de 40 de metri şi la ora 7,25 am făcut primul apel în banda de 80m: de YO6EX/M... Mi-a raspuns YO3JW, apoi încă o serie de staţii YO. După vre-o 20 de minute am constatat că invertorul era cald bine, nici staţii YO nu prea erau în bandă, am făcut QRT şi am plecat mai departe cca 2km, pînă în satul Dealu Frumnos.


   În chiar centrul geografic al României, există un monument datând din anul 1858. Pe monument există o inscrtipţie în limba germană, pe care v-o prezint intr-o traducere sper cât mai exactă:
   "În anul 1858, sub stăpânirea Împăratului Franz-Josef  I, când contele Karl Furst Schwarzenberger era guvernator, pe când baronul Heinrich von Lebzelfen al IV-lea era preşedinte, acest drum a fost construit cu puterile adunate ale oamenilor cinstiţi ai Plasei Sibiului şi anume din Nocrich, Agnita şi Cincu Mare şi a fost deschis pentru circulaţia publică".
   Pe partea opusă stă scris:
   "În amintirea guvernatorului imperial crăiesc care este şi preşedinte al Plasei, Franz Bogdany şi pentru reprezentantul  imperial crăiesc Lupini Eitel, precum şi pentru administratorul imperial crăiesc al Plasei, Simonis, care au ajutat la ridicarea acestui monument. De la Comunele recunoscătoare".
   În vârful monumentului a existat o machetă mare a vulturului imperial confecţionată din bronz aurit. Doar că a fost furat de concetăţenii noştrii cei tuciurii. Acum este doar un vultur mic, făcut din gips, pus de actualul primar.

Notă: Existenţa monumentului ridicat în anul 1858, nu are nici-o legătură cu centrul geografic al României, care este o descoperire de dată recentă. Doar că se află în acelaşi loc. Sigur, constructorii monumentului nu sau gândit nici o clipă la această posibilitate.

  
   Satul Dealu Frumos (Schoenberg), atestat documentar din anul 1280, aparţine de comuna Merghindeal.  Este un sat frumos aşezat într-o zonă pitorească. Are o oarecare notorietate datorită unor ONG-uri care au început să renoveze biserica fortificată care datează de prin secolul XIII şi organizează aici diferite întruniri pe teme artistice şi de arhitectură.
   Locuitorii (cca 350) sunt în majoritate ţigani, care ocupă cu chirie casele părăsite de saşi şi care acum aparţin primăriei. Mai sunt câteva zeci de români, câţiva saşi, un italian care şi-a făcut o casă frumoasă. Câteva case vechi, săseşti, au fost cumpărate de un englez.
   Ţiganii par mai liniştiţi decât cei din alte părţi, se ocupă cu agricultura, au animale, dar casele în care locuiesc sunt neîngrijite şi murdare.
   Datorită lipsei gazului metan, dar şi mulţimii de ţigani, românii nu se prea înghesuie să cumpere case, care sunt destul de ieftine.


Biserica fortificată


Casa parohială


Şcoala

   Ajuns în sat, am căutat adresa unde trebuia să mă cazez şi să instalez staţia. Am păşit în curte, unde m-au întâmpinat câteva gâşte şi un gânsac care sâsâia ameninţător.  Am intrat intr-un fel de pridvor închis cu geamuri, unde am găsit două capre legate cu o sfoară, care au început să-mi arunce priviri galeşe, sperând probabil că le voi elibera...
   Am fost întâmpinat de o ţigăncuşă de vre-o 10-11 ani care m-a luat direct:
- Tu eşti ăla cu radio?
- Da, io's...
- Noa' bine... ăl bătrân o zîs să pui ălea aci cole,
- Păi acolo's caprele...
- Nu-i bai, le-oi muta în partea hastalaltă...
- Altceva ce a mai zis "ăl bătrân"?
- Niic... da' îmi dai şi mie o ciungamă?
Din întâmplare aveam, aşa că i-am dat vre-o 3 pastile. Pare foarte mulţumită.
- Dar maică-ta şi taică-tu unde sunt?
- In Franţa la lucru...
- Şi ce lucrează acolo?
- Poi... di-tăte... şi-mi aruncă o privire pe sub sprâncene...
Nu mai insist şi schimb discutia:
- Da o masă şi un scaun n-ai?
- Ba o hi în camără... hi şî-i vide.

   Am intrat într-o cameră mare cu trei patruri, în rest cam goală, dar am găsit o măsuţă şi o lădiţă pe post de scaun.
Le-am dus în pridvor, apoi am intrat cu maşina în curte, am descărcat şi m-am apucat de instalat. Am ieşit afară căutând un loc unde să pun antena. O întreb pe gazdă:
- Auzi... n-ai un par, ceva, să pun în vârf antena asta, sa fie mai sus?
- Ba cum... hii şî-i vide acle...
   Mă duc după ea într-un fel de şopron, unde sub un braţ de paie găsesc, minune!... trei ţevi de aluminiu de culoare kaki. Mă uit la ele, telescopice. Le pun una în alta, cam doi metri şi jumătate. Numai bune...
- Da de unde le ai? intreb,
- Poi o fo' nişte soldaţ' şi le-o uitatără p-aci......
- Aci în curte?
- Nţ... pi uliţă...

   In fine sunt gata şi încep traficul. Propagarea aşa şi aşa, cam în valuri.
Încep în 20m şi legăturile curg una după alta. Mai încerc în 30m, 40m, dar propagare slabă şi staţii puţine. Totuşi fac cam 120 de QSO-uri.
   După aproape două ore, fac o pauză, scot reşoul şi filtrul să fac o cafea. Când filtrul a început să bolborosească, ce să vezi? Pe uşă apare ţigăncuşa cu două ceşti în mână şi le pune pe măsuţă. Ce-i drept, foarte curate.
 - Cafeiu' nu-i bun în plastic...
 - Tu bei cafea? o întreb...
 - Da' cum... lu "ăl bătrân" io îi fac cafeiu'
 - La filtru?
 - Noo... la năsîp, c-aşa-i place...
 - Aha... Da' unde-i "ăl bătrân"?
 - S-o dus sa vândă calu'
 - Şi când se întoarce?
 - Când l-o răzghi foamea...
Sorb din cafea, scot o ţigară dau s-o aprind, gazda se uită la mine şi zice:
 - Da' nu vrei ţâgări bune?
 - Păi ce astea nu-s bune?
 - Păi More?... stai să vez'...
Dispare în casă şi revine cu un pachet roşu, mă uit, Dun-Hill!...
Prudent întreb:
 - Cât costă?
 - Pentru matale, zice, 10 lei.
 - Dar cu cât le vinzi de obicei?
 - Cu 20... da' matale eşti mosafir...

   Pînă la amiază mai fac ceva trafic (trafic radio nu de ţigări... Hi...), apoi încep să mă gândesc cum să procedez cu masa.
   Mă duc la bucătărie, gazda curăţa cartofi.
 - Faci de mâncare?
 - Poi da ca poate vine "ăl bătrân".
 - Aha... vreau şi eu să mănânc. Unde pot să pun grătarul?
Iese cu mine afară şi după colţul casei îmi arată un grătar mare, cu capac, mangal, ţepuşe, tot tacâmul!... Pe o parte scrie: Chez Bessac.
 - Din Franţa, zice cu mândrie.

Sigur că am pofit-o la masă, n-a zis nu... Hi...

   După masa de amiază mă întind pe o pătură la umbra unui măr şi trag un pui de somn. Pe la 5 sorb restul de cafea rămas de dimineaţă, mă întorc la staţie, mai fac ceva QSO-uri şi hotărăsc că în condiţiile date, nu pot să rămân peste noapte. Pe la 7 şi jumătate spre seară, împachetez să o iau din loc.

   Am realizat 341 QSO-uri, majoritatea în CW.
Echipament: TS-830S, cca 60-70w.
Antena tuner MFJ-901 şi SWR-metru Diamond SX-100.
Antena verticală 7,1m (descrisă pe blogul meu).
Log pe hârtie.

   La plecare, întreb gazda:
 - Cât mă costă "sejurul"?...
 - Cât vrei mata.
 La vederea bancnotei zâmbeşte cu gura pînă la urechi...
- Da' dece nu stai pînă mâne?
Inventez o problemă de familie şi dau să mă urc în maşină, când aud pe uliţă un tip care lălăia un cântec.
 - Vine "ăl bătrân" zice gazda...
 - O fi vândut calul?
 - Da' păi cum...

   Nu mai stau să-l cunosc pe "ăl bătrân", accelerez şi o iau din loc. Trec pe lângă el, un tip cărunt, cu barba şi mustaţa stufoasă, cu o bere într-o mână şi alte două sub braţ şi mă gândesc la cântecul auzit, care mi se pare foarte cunoscut.
   Abia la ieşirea din sat, realizez că "ăl bătrân" lălăia de zor melodia  "Trei Culori"...

   Să mori şi alta nu...

Şi astfel s-au încheiat aventurile unui radioamator la...


Pa! 73 şi 44!

YOFF-183

   Am comis a doua expediţie într-o zonă protejată Fauna şi Flora. De această dată am fost în zona YOFF-183, în podişul Hârtibaciului, una din cele mai mari zone protejate. Cu toate că în centrul acestei zone locuiesc doi radioamatori, am constatat că nu am dus lipsă de amatori de QSO-uri.
   Astfel, în 2 Iulie 2011, dimineaţa la ora 4, am încărcat maşina cu de toate şi am tăiat-o spre localitatea Pelişor, cale de vre-o 21 de km. Locul de operare a fost situat la vre-o câteva zeci de metri de Biserica fortificată (SB-F46) din satul Pelişor. Locul de cazare şi masă a fost la cca 4 km distanţă.
   Am instalat urgent băţul de undiţă folosit ca antenă verticală în vârful acoperişului unui grajd, având o bună companie prin prezenţa a două vaci, un cal şi a mai multor gâşte, raţe şi găini.
   Nu uit nici pisica şi câinele ciobănesc, care era foarte curios să ştie cu ce mă ocup...
   Şi de această dată am folosit bătrînul meu transceiver TS-830S, cca 75 w out. Am  renunţat  la transmatch-ul home made, cam mare în dimensiuni şi am instalat un SWR-metru Diamond SX-100 şi un cuplor de antenă MFJ-901.
   Am lucrat numai în benzile de 40, 30 si 20 m, mai mult în telegrafie.
Am avut parte de perioade de pile-up-uri extraordinare, dar şi de perioade slabe. În prima oră în banda de 20m, am reuşit 132 de QSO-uri. Cam ca la un concurs bine populat.
În final am înscris în log 400 QSO-uri.
   Perioadele de lucru la staţie au fost mai puţine, fiind întrerupte de mersul la masă şi seara la culcare, la ceva distanţă.
   Una peste alta a fost frumos, timpul bun şi gazdele de toată stima.


Vedere generală asupra satului Pelişor


Biserica fortificată


                                                       Biserica fortificată


                                                                    Biserica ortodoxă


                                                  Locul de cazare şi masă


YOFF-408

   În perioada 12-13 şi 19-20 Martie 2011  la îndemnul prietenului Pit YO3JW, am activat o zonă protejată,  floră şi faună, din judeţul Sibiu, YOFF-408în apropierea localităţii Aţel.
   Întâmplător, locul ales pentru trafic este şi în apropierea unei biserici fortificate, SB-F06 (YO-00423). Astfel am avut plăcerea să fiu primul care a activat aceste locuri, facilitînd la câteva sute de radioamatori un QSO necesar pentru obţinerea diferitelor diplome pentru trafic WFF dar şi WCA.
   Am folosit un transceiver TS-830S, cu un out-put de 60-65w, o antenă dublu-zeppelin montată ca inverted-V, cu vârful la 11m, şi o verticală multiband de 7,1m care este descrisă şi pe acest blog. Ambele antene alimentate cu cablu bifilar, printr-un Z-match home made.
   Am reuşit un total de 649 de QSO-uri, în CW (cele mai multe) şi SSB.
   Am fost plăcut surprins de pile-up, de interesul arătat faţă de aceste zone.
Din păcate vremea a fost destul de rece.

Strada principală


Aici puteţi vedea obiectivul SB-F06 fotografiat din locaţia de trafic. În a doua fotografie se poate vedea intrarea în biserica fortificată.





Cum am devenit radioamator (II)

Cum am învăţat telegrafie.
   Era în primăvara anului 1957 cînd, intrînd în librărie am văzut expus ceva care m-a încîntat. Un aparat telegrafic! (Aflasem deja că dacă vreau să fiu radioamator trebuie să ştiu telegrafie). Despre ce era vorba? O bucată de tablă ambutisată, ceva mai mare ca o coală format A4 pe care se găseau montate la un capăt şi la celălalt, în partea dreaptă câte un manipulator, făcut tot din tablă ambutisată, în partea stîngă era tipărit alfabetul Morse, iar la mijloc un buzer şi un locaş pentru o baterie de 4,5v. Instalaţia parcă o văd şi acum... era vopsită în verde închis şi cu un chenar dublu, roşu şi negru. Dacă puneai o baterie, apăsai pe unul din manipulatoare şi Bzzz Bzzz Bzzz puteai transmite şi recepţiona în telegrafie... Singura problemă, preţul. Pentru un buzunar de elev, absolut prohibitiv. Iar de la părinţi... nici-o speranţă. Aşa că, măcar o dată pe săptămînă intram în librărie însoţit de un prieten, Nic, eu visam la telegrafie, el la o undiţă din bambus... Hi...
   Asta a durat pînă pe la mijlocul lunii Iunie, tocmai se anunţa sfârşitul anului şcolar, când prietenul meu Nic (pe unde o mai fi acum?) vine şi-mi spune: mă...  vii să cîştigăm bani pe vară? Să ne cumpărăm undiţe! Eu curios, vin mă, da'  unde? Zice: am un unchi, care are un prieten, care ne poate angaja, să reparăm lădiţe de lemn. Am vorbit şi a zis că ne ajută... Amîndoi aveam ceva experienţă la tăiat şi cioplit lemne, pentru-că ne făceam singuri din tot felul de deşeuri lemnoase corăbii şi vapoare pe care le puneam  să plutească pe un firicel de apă care se vărsa în Jiu, noi fiind mari amirali... Hi...
   Zis şi făcut. Ne prezentăm noi la un depozit de ambalaje, unde un tip se uită la noi, ne pune la o probă şi zice: bine bă. Să veniţi luni dimineaţă la ora 8 la lucru. Am mai complectat noi o cerere, am adus şi o hârtie de la părinţi că sunt de acord şi iată-ne angajaţi în primul nostru serviciu!
   Toată vara am desfăcut ambalaje din lemn, scoteam cuiele, le îndreptam şi reparam şipcile de lemn. Apoi montam lădiţele. Din lădiţe vechi, sparte, rupte, făceam unele noi. Şi aşa toată vara cioc, boc, am făcut o sumă de bani destul de importantă pentru acele vremuri, cu care prietenul meu şi-a cumpărat vre-o 3 undiţe noi nouţe, nailon, cârlige momeli, iar eu aparatul de telegrafie, dar şi o undiţă!... Ne-au mai rămas ceva bani şi pentru câte o îngheţată pe băţ... Hi...
   În ultimele zile de vacanţă mergeam la Jiu, puneam undiţele în apă şi în timp ce aşteptam să tragă peştele, învăţam amîndoi telegrafie.
   Apoi iar a început şcoala şi aveam timp mai puţin, dar sâmbăta şi duminica, bâzîiam  alfabetul Morse. În acelaşi an ne-am mutat la Sibiu.
   În luna Decembrie la radioclub s-a organizat un examen pentru obţinerea certificatului  de radiotelegrafist. Examenul consta în recepţionarea unui text  combinat din litere şi cifre, a unui text clar în limba română şi o probă de transmitere, toate la viteza de 40 de semne/minut. Doar că... subsemnatul am avut o mare surpriză... Uitasem să învăţ semnele de punctuaţie! Am recepţionat totul foarte corect cu excepţia acestora. Aşa că a trebuit să repet examenul în luna ianuarie 1958, când am obţinut certificatul, fără probleme.


Va urma.

 

Atentionare.

Comentariile "semnate" anonim nu vor fi publicate.
Vor fi trimise împreună cu autorul lor, acolo unde le este locul...




Vă amintiţi filmul "Dacă toţi tinerii din lume"? Un film artistic despre radioamatori, producţie Franţa 1956. Îl puteţi vedea, dacă mergeţi în josul paginii şi la secţiunea Link's daţi un click pe titlu. Durata 1h 50 min.
Vizionare plăcută.

CW IS A MUSIC


La ultima conferinţă IARU Regiuna I-a, s-a anunţat că a cerut UNESCO
să recunoască radiotelegrafia (CW),
drept
Patrimoniu Cultural Intangibil!
(Intangible Cultural Heritage)

- Ce este radioamatorismul

Radioamatorismul este o activitate de instruire, construire, experimentare şi utilizare a echipamentelor de radiocomunicaţii, de către persoane particulare autorizate în acest scop.

Radioamatorii sunt persoane de diferite vîrste, provenind din toate mediile sociale, de diverse profesii si funcţii, de la copii de scoală pînă la şefi de state.

În lume există peste 2 milioane de radioamatori autorizaţi.
In România în 2009 peste 4200 de persoane deţin autorizaţie de radioamator.

Autorizarea radioamatorilor in ţara noastră se face de către Agenţia Naţională de Comunicaţii (ANCOM).

Din punct de vedere al diverselor activităţi de radioamatorism, acestea sunt coordonate de Federaţia Română de Radioamatorism (FRR) organizaţie declarată "de utilitate publică".

Fiecare radioamator primeşte o dată cu autorizaţia de radioamator şi un indicativ de apel care este unic în lume, ne-putînd fi acordat altei persoane, indiferent de ţară.

Indicativul de apel este format dintr-un grup de litere şi cifre, astfel: YO6EX, un prefix: YO = ţara, în cazul nostru România, o cifră: 6, care reprezintă zona radio sau unitatea teritorială (regiune, judeţ etc.) si una, două sau trei litere: EX sufix . Indicativul de apel astfel format este acordat numai unei singure persoane, din ţara respectivă.

In cazul prezentat YO6EX este indicativul de apel acordat subsemnatului, la data de 27 Ianuarie 1961, valabil şi în prezent.

Radioamatorismul are mai multe aspecte/activităţi: de construire a echipamentelor de emisie/recepţie; experimentarea de echipamente şi montaje radio, antene, etc.; de trafic radio; competiţionale (concursuri, campionate, locale sau internaţionale); expediţii radio în insule şi teritorii îndepărtate, greu accesibile, ţari mai închise din punct de vedere politic etc.

Foarte pe scurt am făcut prezentarea acestei activitaţi, pentru lămurirea cititorilor care nu cunosc ce este radioamatorismul, pentru a uşura intelegerea unor texte mai greu de citit din cauza multiplelor expresii şi denumiri tehnice.




Field Day Handbook


- Apariţia fenomenului Field-Day este veche, a fost semnalat încă înainte de al doilea război mondial, în Statele Unite. Aici primul concurs oficial a fost organizat de ARRL în 10/11 Iunie 1933.
- Iniţial organizatorii au intenţionat testarea abilităţii radioamatorilor de a opera în condiţii de urgenţă utilizînd echipamente portabile şi alimentare electrică independentă de reţea în cazul unor dezastre naturale. Dar imediat radioamatorii au descoperit partea placută, distractivă, a ieşirii în natură. Astfel că Field-Day a devenit un mod de petrecere a timpului liber în natură cu familia şi prietenii, fără a renunţa la hobby - radioamatorismul.  Dacă în Statele Unite scopul principal a rămas exerciţiul în caz de urgenţă şi abia secundar partea distractivă, în Europa participarea la Field-Day are ca pricipal motiv petrecerea unor zile plăcute în natură, cu familia şi prietenii.
.
- La noi în ţară fenomenul ca atare este puţin practicat, cu excepţia participării la concursurile de UUS, eveniment cunoscut mai mult sub denumirea "a ieşi în portabil".
- Este adevărat că operarea radio în natură este mai costisitoare decît de a face trafic de acasă, dar infinit mai interesantă.
- Personal am avut ocazia unor experimente Field-Day încă din 1968, cînd am avut prima ieşire organizată, în natură. Mai mulţi radioamatori am petrecut 3 zile frumoase la Păltiniş (Sibiu) în corturi, iar ca echipament am avut două staţii RBM-1, alimentate la acumulator, dar şi două generatoare manuale de la o staţie G1 Marconi. Generatoarele generau curent dacă învîrteai serios de manivelă... motiv de făcut muşchi.
- În prezent avem la dispoziţie infinit mai multe mijloace, ieşirea "la iarbă verde" şi operarea în condiţii de Field Day este mult mai facilă.
Mulţi dintre noi am constatat la fiecare deplasare în natură că nu am prevăzut tot ce este necesar, că ceva lipseşte fie din echipamentul radio fie alte lucruri de care avem nevoie. M-am gîndit să fac o listă cu obiectele strict necesare într-o asemenea expediţie. Urmarea a fost necesitatea unui plan de lucru, o listă cu participanţii siguri, etc. Ulterior am pus pe hârtie tote aceste lucruri, ca un fel de ghid valabil în orice deplasare, cu atît mai mult într-o  "expediţie Field Day".
.
- Primul lucru de stabilit: cu cine mergem şi unde mergem. Trebuie convinşi membrii de familie, de văzut care prieten este dispus la o excursie, să fie operator, de discutat perioada, data plecării, data întoarcerii, mijloace de transport, variante de drum. Nu în ultimul rând bugetul disponibil.  Apoi lista lucrurilor strict necesare; XYL-ul sau YL-ul are un cuvînt greu de spus!... Dacă le ignoraţi, în loc de DX-uri, veţi colecta reproşuri... Hi. Interesaţi-vă de lista repetoarelor ce pot fi accesate  în zona respectivă.

Am luat ca bază de calcul o deplasare de trei zile.
.
- Echipamente radio: un transceiver US (+UUS), antena tuner (Z-Match), SWR-metru, 2-3 staţii UUS portabile, antene, căşti, microfoane, manipulator telegrafic el-key dar şi o cheie simplă pentru cazuri de defecţiune, ceas digital, veioză pentru staţie, caiet-log, laptop cu programele necesare, cabluri, mufe, manuale de operare, un mic instrument de măsură AVO, creioane, pixuri (dacă este frig tuşul îngheaţă), o gumă,ascuţitoare, hîrtie de scris, 2-3 cartoane A4. O hartă şi informaţii despre locul expediţiei.
.
- Antene: orice avem la dispoziţie.  Dar de preferat este confecţionarea unor antene numai pentru acest scop. Un dipol montat ca inverted-V pentru benzile de jos (160)/80/40m şi o antenă verticală pentru benzile de 40-10m. Recomand utilizarea  beţelor de undiţă de 8-10m din fibră de sticlă, pe care putem instala tot felul de antene verticale. Sunt ieftine 20-30 lei/buc. Un pilon telescopic pentru dipol. O ţeavă de 50-60 cm ascuţită la un capăt şi prevăzută cu un şurub la celălalt, pentru pămîntare.

.
- Mobilier: masă pentru staţie, scaune pliante atît pentru operatori cît şi pentru ceilalţi expediţionari. O altă masă pliantă pentru pregătirea şi servirea mesei. Un răcitor portabil.
.
- Adăpost: corturi pentru dormit, un cort pentru instalarea staţiei, un parasolar, mărimea acestora după nevoi  şi  posibilităţi, saci de dormit eventual paturi pliante, câteva pături călduroase, recomand un izolant de cauciuc pentru pardoseala corturilor.
.
- Surse de energie: generator de curent, mărimea în funcţie de consum (Honda produce generatoarele cele mai silenţioase). Cablu prelungitor 50m, 1-2 prize multiple pe care vom ataşa cablurile de alimentare ale staţiei, lumini, încărcătoare etc. Şi/sau acumulatori 90-120 Ah, acumulatori de rezervă pentru Laptop şi staţii portabile, baterii pentru lanterne. Combustibil pentru generator.
.
- Iluminat: veioză cu leduri pentru staţie, cabluri cu dulii şi becuri economice pentru iluminat în corturi dar şi exterior suspendate pe 2-3 undiţe, lanterne cu led. Cîteva lumînări groase, chibrituri, brichete.
.
- Alte materiale: 5-6 beţe de undiţă de 7-8m, diverse sîrme, un ghem de sfoară, 20-30m frînghie, cîteva cuie, izolatori de antenă, stingător de incendiu. Cîteva piroane mari ~30cm pentru fixat corturi, antene etc. în caz de vînt puternic.
.
- Unelte: o lopată mică (tip Linemann), topor, ciocan, cuţit, cleşte patent, şurubelniţe, un mic fierăstrău, pistol de lipit şi fludor, foarfecă, briceag multifuncţional.
.
- Igienă: apă de spălat cca. 5l de persoană, săpun, prosoape, periuţă şi pastă de dinţi, aparat de ras, batiste de hîrtie şi pînză, prosoape, hârtie igienică.
.
- Băuturi: apă potabilă sau minerală 5l de persoană, sucuri. Diode cu plută dupa caz... (şi nevoi) ...Hi.
.
- Apărare: spray lacrimogen sau paralizant, un generator cu ultrasunete (eventual o telecomandă tip vechi) util împotriva animalelor.

.
- Medicamente: spirt sanitar, apă oxigenată, pansamente sterile, 2-3 plicuri pansamente cu rivanol, antinevralgice, o cremă cu flori de gălbenele pentru tratarea zgîrieturilor, spray contra ţînţari.
.
- Ustensile de bucătărie: aragaz cu 2-3 butelii, grătar, farfurii şi caserole de plastic, pahare şi căni tot din plastic, o oală, o cratiţă de 5L, linguri, furculiţe, cuţite,  ibric pentru cafea/ceai, briceag, tirbuşon, şerveţele de hârtie şi pînză, lemne şi mangal pentru grătar, saci de plastic pentru gunoi, un termos de 1-2L.
- Alimente: strict necesare: sare, zahăr, ulei, oţet, piper măcinat, cafea, pliculeţe cu ceai, pâine, biscuiţi săraţi şi dulci, supe la plic, concentrate tip Vegeta.
Pâinea o învelim într-un prosop de bumbac, apoi o introducem într-o pungă de plastic, prevăzută cu găuri de aerisire.
Restul alimentelor se stabilesc în funcţie de dorinţă si numărul de persoane. Fructele şi legumele nu trebuie să lipsească.
Pe toată durata expediţiei alimentele trebuie păstrate la umbră şi la adăpost de animale, furnici etc. Eventual puse într-un rucsac atîrnat de creanga unui copac, cu o frânghie.
.
- Transportul si păstrarea cărnii: în lipsa unui răcitor, învelim carnea în prosoape îmbibate în oţet şi o păstrăm la umbră; cînd se usucă prosopul, repetăm operaţia.
Altă metodă: la locul de campare culegem urzici, le spălăm şi învelim în ele carnea.

- Pentru amatorii de delicatese, citiţi aici...

- Sau pentru cei doritori de un preparat exotic, citiţi aici...
.
- Băuturi reci: (în lipsa unui răcitor)
[1] punem într-un vas cu apă 100-150 gr sare şi cîteva bucăţele de albăstreală pentru rufe. Introducem sticlele cu băuturi şi punem vasul la umbră într-un loc cu curent de aer. Dacă avem suficientă energie electrică, un mic ventilator este perfect.
[2] Punem sticlele într-un vas cu nisip peste care turnăm 500 gr sare mare, apoi adăugăm apă pînă la îmbibarea nisipului. Idem, curentul de aer. După 30-40 minute băuturile vor fi reci.
.
- Îmbrăcăminte: În funcţie de zonă şi anotimp. Şi vara pot fi nopţi foarte reci mai ales la munte. Sunt necesare haine tip canadiene, pulovere, pantaloni lungi, pălărie de soare, o şapcă cu cozoroc, o umbrelă pentru ploaie.  Încălţăminte cît mai comodă, pantofi tip tenis sau basket. Dacă mergeţi la munte neapărat ghete sau bocanci indiferent de anotimp.
-

- Alegerea cortului:  corturile sunt de diverse forme, mărimi  şi calităţi. Dacă avem un cort, atunci folosim ce avem. Dar dacă suntem în situaţia de a cumpăra, atunci trebuie să avem în vedere mai multe elemente - câte persoane trebuie să adăpostească, forma cortului, calitatea materialului din care este făcut. Un cort cu dimensiunea de cca. 3x3 m, este indicat pentru două persoane, avand spaţiu suficient pentru două paturi pliante dar şi pentru depozitarea diverselor materiale necesare în deplasare. Cortul în forma de igloo este cel mai indicat, având o mare rezistenţă la vânt. La cumpărare testaţi fermoarele, să nu aveţi surprize. Mai ales în cazul corturilor made în China... Verificaţi şi cusăturile. Acestea trebuie să fie acoperite cu o bandă de nailon, pentru impermeabilizare.
   Cortul pentru instalarea staţiilor trebuie să permită să staţi în picioare. Deci este nevoie de o inălţime de cca 2m. În general se folosesc corturile de formă patrată sau dreptunghiulară.

- Alegerea spaţiului: se alege un loc uscat, cât mai plat situat în partea mai ridicată a terenului.
Se va evita camparea prea aproape de o apă, unde există pericol de ţânţari. Nu se recomandă văile, chiar şi secate, deoarece în caz de ploaie torenţială există pericol de viituri. Deasemenea pe văi, poate apare ceaţa, precum şi curenţi de aer rece. Nici pe vârfuri de munte sau deal nu este bine, fiind pericol de trăznet. Cel mai bun loc este sub creastă sau sub şeaua dealului.
.
- Instalarea cortului:  In general cortul se instalează cu intrarea spre sud sau s/e. În jurul cortului se face un şanţ de cca 8-10cm adâncime, pentru a facilita scurgerea apei în caz de ploaie.Pe pardoseala cortului se pune un covor izolant, de regulă din cauciuc. Cortul trebuie fixat şi ancorat foarte bine, pentru a nu ne trezi cu el ridicat de vânt.
.
- Instalarea generatorului de curent: Zona unde se instalează  generatorul trebuie să fie la o oarecare distanţă de corturi, pe direcţia principală a vântului, în functie de cât de zgomotos este. Iarba şi eventualele tufişuri trebuie tăiate pe o rază de 3 metri în jur. Dacă generatorul este zgomotos, se pot monta în jurul lui câteva panouri de placaj. Pentru a-l proteja de ploaie, deasupra generatorului se montează o foaie de cort.
Combustibilul se depozitează mai deparete de generator şi sursa de foc. Stingătorul de incendiu trebuie să fie uşor accesibil.

Orientativ vă prezint consumul la câteva aparate electrice:
Filtru pentru cafea: ~1500w.
Frigider portabil: ~700w (la pornire 2200w).
Transceiver: 200-400w.
Calculator desktop: 700-800w.
Laptop: 250w (la încărcare).
Imprimantă: 600w.
Încărcător de acumulatori: ~ 15A: 380w.
Încărcătoride acumulatori ~ 60A: 1500-5500w.
Becuri de iluminat: 40-60w/buc.

- Focul: Alegeţi un loc liber, la cel puţin 3 metri distanţă de cort şi copaci. Împrejmuiţi vatra focului, cu pietre sau cărămizi. Aveţi grijă să stingeţi focul seara la culcare sau la plecare. Răvăşiţi cenuşa să vedeţi eventualele bucăţele ne-stinse. Dacă vreţi să faceţi un foc de tabără, alegeţi unul din modelele de aşezare a lemnelor, prezentate în desenul de mai jos.

- Generale: La stabilirea locului de campare trebuie să ţineţi cont de faptul că acum multe terenuri şi păduri sunt proprietate privată. Să ne asigurăm de permisiunea proprietarului. Alegem un loc cât mai plat fără găuri şi vizuini săpate în pămînt. Locul unde instalăm antenele este bine să fie împrejmuit cu o panglică multicoloră sau o sfoară cu bucăţele de pînză de culoare orange din metru în metru, pentru a proteja antenele dar şi oamenii să nu se împiedice de ele.
Imediat după sosire trebuie identificate sursele de apă din apropiere: izvoare, fântîni.
Curăţaţi locul de resturi şi gunoaie pe care le luaţi cu voi şi le depuneţi la prima ghenă de gunoi sau acasă.
Resturile de alimente, fructe şi legume, le puneţi într-o groapă pe care apoi o acoperiţi cu pămînt.
.
- Concursuri Field Day:
IARU CW:  prima Sâmbătă şi Duminică a lunii Iunie orele 1500-1459.
IARU SSB: prima Sâmbătă şi Duminică a lunii Septembrie orele 1300-1259 utc.

Sper ca acest ghid să vă fie de folos.

(C) Acest material cade sub incidenţa dreptului de autor (copyright).
      Reproducerea totală sau parţială pe alte saituri, presa scrisă sau audio-vizual, se poate face numai cu aprobarea autorului.

Acest material a apărut la data de 16 Februarie 2011 şi pe saitul:
http://www.radioamator.ro/
unde a avut peste 2100 accesări.


.

- Cum am devenit radioamator. (partea I-a).


- M-am născut într-o familie din clasa de mijloc, astfel că de mic copil am avut acces la un aparat de radio. Imi amintesc cu ce interes şi plăcere butonam un aparat de radio Telefunken... mai ales pe unde scurte, unde multitudinea de voci, piuituri, fluierături, bîrîieli şi alte zgomote, mă fascinau.

-Asta pînă într-o zi, sau mai bine zis noapte, de la începutul anului 1948 cînd pe la ora 2 am fost treziţi de urlete şi bubuituri în uşa de la intrare. Cînd tata a deschis uşa, au năvălit înăutru doi tovaraşi securişti în haine de piele, cîţi-va jandarmi (jandarmeria încă nu fusese transformată în arma securitaţii) şi ultimul pe uşă un maior din NKVD-ul sovietic. Vitejii securişti efectuau descinderi şi arestări numai noaptea, întru-cât le era frică de reacţia populaţiei. Majoritatea celor arestati erau oameni din fruntea societăţii, oameni cinstiţi, respectaţi de cei din jur.

-Prima lor întrebare a fost: unde ai ascuns puşca bă banditule ?

-Au răscolit toată casa aruncând lucrurile pe jos, bineinţeles ne-găsind nici-o puşcă pentru simplul fapt că nu aveam aşa ceva. I-au spus lui tata să se îmbrace şi l-au luat cu ei.
-L-am revăzut după doi ani.

-Ultimul a ieşit din casă maiorul din NKVD, care de la început a stat cu ochii de aparatul de radio; l-a scos din priză, l-a luat sub braţ şi a plecat cu el... spunând (într-o românească stricată) că duşmanii poporului n-au nevoie de radio.

-Mult mai tîrziu dupa eliberarea tatălui meu din inchisoare (Gherla, Aiud, Sibiu) am aflat că a fost arestat împreună cu alte sute de ofiţeri ai Armatei Române, din trupele de vînători de munte. El fiind la un moment dat comandantul unui batalion.

-În timpul celui de al II-lea război mondial, vînătorii de munte români erau unii dintre cei mai instruiţi şi mai buni soldaţi, din lume.
-Bine antrenaţi, erau foarte temuţi în lupte, soldaţii sovietici nu făceau faţă; astfel că după terminarea războiului, Stalin a avut grijă să se răzbune din greu pe aceştia.

-După ocuparea României de către armatele sovietice, şi după alungarea Regelui Mihai din ţară, la ordinul expres al lui Stalin, trupele de vînători de munte din România au fost desfiinţate! Majoritatea ofiţerilor fiind arestaţi, iar soldaţii împrăştiaţi pe la alte unităţi.

-De abia peste mai mulţi ani am avut ocazia să cumpărăm un aparat de radio, un Stassfurt, pe care îl am şi acum.
-Era în Decembrie 1956 cand s-a cumpărat acest radio şi în prima duminică am descoperit banda de 40m, unde spre bucuria mea am auzit cîteva voci care discutau româneşte!

-Destul de repede m-am familiarizat cu traficul şi cu indicativele, pe care le notam sîrguincios într-un caiet. Astfel că primul indicativ notat de mine a fost YO3RI nea Ionel Pantea, urmat de YO3CM, YO3RD, YO5LC si mulţi alţii.

-În acea vreme locuiam în Lupeni (HD). Prin vara anului 1956, un văr mi-a făcut cadou o pereche de caşti radio (RadioProgres), o lampă radio 5Ţ3S o redresoare fabricată în URSS nouă nouţă şi un condensator variabil. Cu chiu cu vai mi-am procurat contra a 200 de timbre din colecţie, un detector cu galenă. Să vedeţi ce bucurie m-a apucat, cand într-o zi am conectat sîrma de uscat rufe din curte la detector apoi la căşti şi la un piron înfipt în pămînt. La prima mişcare a sîrmei în detector, am auzit o muzică şi nişte voci pe dedesubt...Urgent toţi copii din curte s-au adunat în jurul meu să audă şi ei minunea. Pe atunci un aparat de radio era încă o raritate.
-În primăvara lui 1957 m-am dus la un atelier de reparaţii radio şi m-am milogit de depanator, să-mi dea la schimb, pe 5Ţ3S, o lampă de radio la baterie 1S4T cu care voiam să-mi fac un 0-V-0, după o schemă a lui YO7DZ văzută de mine în revista Radioamatorul. M-a cadorisit cu o lampă 1R5T, care ulterior s-a dovedit arsă... şi 10 metri de sîrmă izolată în bumbac.

(Depanatorul era radioamator receptor, după cum am aflat mai tarziu).

-Cu sîrma am făcut o bobină pe o bucată de lemn, apoi am adunat laolaltă celelalte piese, adică variabilul, detectorul, căştile şi am încropit primul meu receptor cu galenă şi de data asta puteam să selectez posturile de radio unul de celălalt.

-Îmi amintesc că pe unde lungi, cel mai tare se auzea radio RIAS..., un post de radio american ce transmitea din Germania Federală.

-In Septembrie 1957 ne-am mutat la Sibiu, dar eu am ajuns acolo abia la mijlocul lui Octombrie.

-Primul lucru care l-am făcut a fost să caut AVSAP-ul, (*) unde funcţiona şi radioclubul sibian.
(*) (AVSAP = Asociaţia Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei).

-Într-o vineri după amiază am făcut cunoştinţă cu radioamatorismul sibian. Prima persoană pe care am cunoscut-o a fost regretatul Mircea Dobrin YO6AL, cel care m-a ajutat mult în activitatea mea de începator.
Mircea Dobrin era şeful staţiei de comunicaţii de la Aeroportul Sibiu, unde după caţi-va ani voi ajunge să lucrez şi eu.

-Spre surprinderea mea acolo l-am găsit şi pe colegul meu de clasă Dorel Ilieş (SK), care ulterior a avut indicativul YO6-1774. Ambii avînd motive "întemeiate" de a chiuli de la scoală...(liceul Gh. Lazăr era la 100 de metri de radioclub)...

-În prima cameră era o sală de curs dotată cu un generator de ton şi vre-o 5-6 mese cu manipulatoare telegrafice.
Într-un colţ era instalată staţia de recepţie YO6-018 cu un receptor XD-7.
-Într-o cămăruţă alăturată (*) era staţia radioclubului, YO6KAL, care avea pe masă un receptor R250 şi lînga masă o măgăoaie de emiţator cu un tub GK71 în final. Pe nişte ferestruici mici se vedeau clipind violet, în ritmul manipulării, nişte gazotroane. Mi s-a părut minunea tehnicii...

-La staţie opera Traian Zidaru YO6XM (SK) mai tîrziu devenind colegi de serviciu şi prieteni.

-În aceiaşi seară am mai cunoscut pe maiorul Opriş YO6XN, Valentin Murărescu YO6-650 ulterior YO6AIF (SK) şi mai mulţi elevi de liceu care au devenit radioamatori receptori şi unii emiţatori, astfel: Roşca Petru viitorul YO6EV, Samson Robert viitorul YO6ET (mai tarziu plecat in Germania) şi alţii.

(*) AVSAP-ul era instalat la etajul 1 al unei clădiri cu 3 nivele din Piaţa Mare, care fusese sediul securităţii timp de cîţi-va ani. Cămăruţa în care era instalată staţia YO6KAL, avea în tavan un cîrlig gros, ca de măcelarie, iar în mijlocul pardoselii de beton o gură de scurgere. După cîţi-va ani am aflat că acolo a fost camera de tortură, unde erau "interogaţi" cei arestaţi.

- În săptămînile care au urmat am frecventat asiduu radioclubul şi am avut ocazia să cunosc şi alţi radioamatori sibieni, Ghiţă Ion YO6XL, (SK) radiotelegrafist la aeroport, pe viitorul YO6XK Krauss Konrad, maistru la fabrica de covoare Cisnădie, probabil de aceea poreclit "Krauss covor"...,
Kovanda Ladislau (SK) ulterior YO6XI, Fălticeanu Neculai (SK) YO6XW apoi după o pauză de vre-o 20 de ani devenit YO6CHL şi Nistor Vasile (SK) radioamator receptor apoi dupa mulţi ani devenit YO6AZU.

- Spre toamna anului 1958, ne-am deplasat în grup la AVSAP Braşov, unde am dat examen pentru certificatul de radioamator receptor. Da, în acea perioadă trebuia promovat un examen şi pentru a obţine o autorizaţie de radioamator de recepţie.... Examenul se susţinea la mai multe materii: radiotehnică, regulamente de comunicaţii, trafic radio si cei care nu aveau un Certificat de radiotelegrafist (despre asta vă voi povesti mai încolo) susţineau şi această probă. Certificat pe care l-am primit în 27 Noiembrie 1958 şi abia în 24 Mai 1960 am primit indicativul YO6-2224.
Unii dintre colegii de club au fost mai norocoşi (ex. Roşca Petru YO6-1767) şi au primit autorizaţia în Ianuarie şi Februarie 1960. Autorizaţiile se primeau pe baza unui dosar bine aranjat cu hîrtii si recomandări, care era verificat de diverse organe... indiferent de vîrstă, să nu fii cumva un duşman de clasă... In 1960 eu aveam doar 17 ani, dar cum veneam din altă regiune, drumul a fost mai lung.

- La nici 50 de metri tot în Piaţa Mare, în clădirea actualului Forum German, era situat Radioclubul Casei Armatei, care avea şi o staţie de club YO6KFA, cunoscută în trafic mai ales datorită tonului telegrafic de T6-7... Aici desfăşurau o activitate radioamatorii din armată YO6XN, YO6XW si cîţi-va radioamatori receptori din care îmi amintesc doar de un locotenet Molnar, radioamator receptor, dar foarte bun operator.

- Cum am devenit radioamator cu autorizaţie de emisie-recepţie, vă voi povesti altădată.



Primul meu receptor.

- Cu toate că puteam asculta traficul de radioamator în banda de 40m cu aparatul de radio din casă, acest lucru nu m-a prea mulţumit. Doream să ascult şi alte benzi şi în special în telegrafie. Astfel că în primăvara anului  1958, am început să caut un tub (lampă, cum se numea atunci) la baterie pentru a construi un receptor.
- Am căutat cam o lună de zile, fără să reuşesc. Dar pînă la urmă norocul mi-a surîs şi Mircea Dobrin YO6AL, mi-a procurat două tuburi 1S4T. Astfel că am reuşit să construiesc primul meu receptor de trafic. L-am făcut dupa o schemă (fig.1) publicată de Gh. Stănciulescu, viitorul  YO7DZ,  în revista Radioamatorul.
- Receptorul cu reacţie, extrem de simplu un 0-V-0, (complicat după experienţa mea de atunci), l-am construit pe o bucată de placaj tăiată şi lipită în forma de L. Pe panoul vopsit frumos am scos axele condensatoarelor variabile, potenţiometrul şi două  borne pentru căşti, astfel că arăta destul de bine. Spre marea mea bucurie, receptorul a funcţionat din prima încercare. Apoi au urmat mici modificări care l-au adus în stare de a recepţiona  benzile de 40, 20 şi 15m.
- Cu acest receptor, pe care l-am folosit pînă în 1961 am făcut mii de recepţii din peste 200 de ţări.

(va urma)



- Antenă multiband

Este bine ştiut că mulţi radioamatori care locuiesc la bloc nu au posibilitatea montării unor antene pentru traficul în US din cauza spaţiului sau din cauza oponenţei si răutăţii vecinilor.
În cele ce urmează vă prezint o antenă simplă dar cu randament ridicat care asigură traficul în 7 benzi de US de la 7 la 28 MHz. Teoretic trebuie să funcţioneze perfect şi în banda de 50 MHz, dar personal nu am făcut teste din cauza lipsei echipamentului pentru această bandă.


Nu voi intra in amănunte teoretice întru-cât prezentarea de faţă se adresează radioamatorilor începatori sau celor care nu au alte posibilitaţi de instalare. Consider că aceştia sunt interesaţi de realizarea practică şi mai puţin de teorie.
Menţionez că antena în cauză este instalată la domiciliul subsemnatului la etajul IX, în balcon, perpendicular pe acesta în poziţie orizontală. Este în funcţiune din anul 2004. O antenă identică a fost instalată pe acoperiş dar în poziţie verticală. Diferenţa intre cele două. este polarizarea, orizontală la prima si verticală la a doua. Pare paradoxal dar antena montată vertical adună mai puţini paraziţi industriali în comparaţie cu cea orizontală. O altă diferenţă majoră, antena montată vertical beneficiază de un unghi mic de plecare a undelor, favorabil traficului DX.
Antena din balcon este montată perpendicular pe unul din capetele balconului iar contragreutatea este pusă în lungul acestuia la un unghi de 90'.
.
Pentru construcţia antenei avem nevoie de un băţ de undiţă telescopic, din fibră de sticlă de 8m, care se găseşte la obor sau la magazinele turceşti şi chinezeşti la un preţ de 20-30 lei. Mai avem nevoie de două bucăţi de sârmă izolată de 1,5 mm, în lungime de 7,1 m (+10-12 cm) şi de un mic izolator. Ultimul element al undiţei se taie la o distanţă de 58-60mm de vârf. Unul din conductori se des-izolează pe o lungime de 15-20mm la un capăt. Aceiaşi operaţiune se efectuează la capătul celălalt, dar pe o lungime de cca 100-120mm atât cat să se poată trece prin izolator şi să rămînă spaţiu pentru lipirea liniei de alimentare.
.
Conductorul utilizat pentru contragreutate se des-izolează doar la un capăt spre izolator. După legarea ambilor conductori la izolator, se lipeşte linia de alimentare (despre aceasta vom discuta mai jos) la cele două fire. Se perforează capacul filetat al undiţei cu o gaură pentru introducerea contragreutăţii dinspre interior spre exterior şi încă o gaură mai mare prin care se scoate linia de alimentare. Apoi se introduce conductorul radiant în interiorul undiţei, se scoate capătul des-izolat de 15-20mm prin ultimul element tăiat ca mai sus, se întoarce spre exterior pe axul elementului tăiat şi se matisează strîns cu o sârmă subţire sau un fir de plastic. Se întind complect elementele undiţei şi se înşurubează capacul inferior. Astfel izolatorul şi punctele de conectare a liniei, vor fi în interior ferite de intemperii. Elementele telescopice ale undiţei se trag bine spre exterior şi se rotec puţin forţat. Rezistă astfel în pozitie verticală sau orizontală la orice vânt. Nu este necesară (şi nici indicată) utilizarea de coliere.Contragreutatea se izolează la capătul liber şi se întinde de alungul balconului pe exterior sau interior. La montarea în poziţie verticală se va ţine seamă ca linia de alimentare să fie pozitionată întotdeauna la 90' de contragreutate sau la verticala radiantului. În caz contrar linia va colecta mai mulţi paraziţi.
.
Linia de alimentare:  cea mai simplă soluţie este utilizarea unui cablu panglică pentru Tv de 300 ohmi. In lipsă putem confecţiona o linie din doi conductori izolaţi puşi paralel, menţinuţi cu mici distanţiere de plastic de 3 cm lungime, cu perforaţii pentru introducerea lor la 7mm de capete. Se montează distanţiere din 50 in 50 de cm. O altă soluţie este montarea în paralel a două cabluri coaxiale pentru Tv de 75 de ohmi. Vom obţine o linie cu impedanţa de 150 ohmi. Tresele cablurilor se vor suda împreună la capete, iar linia de alimentare o constituie cele două conductoare din mijlocul cablului. Cablurile vor fi legate între ele din loc în loc cu bandă izolatoare, fir de plastic sau chiar o sârmă subţire. Nu am observat diferenţe majore la acord, în funcţie de impedanţă. Lungimea optimă a liniei se situează în jurul a 10,5m. O altă lungime este de 20m, iar a treia de 30,5m.
.
Este necesar utilizarea unui Z-Match pentru cuplarea liniei la emiţător sau transceiver. Recomand Z-match-ul publicat de VK5BR pe saitul său: http://users.tpg.com.au/users/ldbutler/SingleCoilZMatch.htm  Între TRCV şi Z-Match se intercalează un SWR-metru. Nu este necesar SWR-metru pe linia de alimentare întru-cât aceasta lucrează în regim acordat. Utilizez un asemenea cuplor încă din 1970 (când a fost publicat de G5RV) şi sunt foarte mulţumit de rezultatele obtinute.

- Antena HELIX

   Mulţi radioamatori, nu au posibilităţi pentru instalarea unei antene corespunzătoare pentru banda de 80m. După mai multe întîmplări cu antene furate de pe acoperişul blocului, de către vecini, am ajuns la concluzia că trebuie să instalez o antenă pe teritoriul propriu, adică în balcon.
   Mi-am amintit că undeva am văzut o antenă bobinată, care era utilizată pentru traficul în mobil. Am cercetat literatura şi am găsit o antenă de acest gen, dar cu o lungime de numai 2m. Bineînţeles că şi performanţele erau pe măsura dimensiunilor, adică cam "scurte".
   Avînd la îndemînă o undiţă din fibră de sticlă de 8 m lungime, am  încercat să încropesc o antenă bobinată.
   Deoarece am fost surprins de rezultate, m-am gîndit să fac publică antena numită HELIX.
   Am confecţionat un conductor de 20,5m lungime, dintr-o bucată de fir liţat de 14m izolat în plastic, cu secţiunea de 2,5mm şi o bucată de fir liţat de 6,5m tot izolat în plastic, cu secţiunea de 1mm, lipite împreună.
   Acest conductor l-am înfăşurat pe undiţa extinsă la maxim. Pe o porţiune de 2m de la bază, distanţa între spire este de 50mm, apoi se micşorează treptat, astfel că pe ultimul tronson, cel mai subţire, se bobinează spiră lîngă spiră. Am optat pentru un conductor mai subţire spre vîrf, pentru a nu îngreuna prea mult partea superioară, care se încovoaie în cazul montării în poziţie orizontală. Spirele se fixează din loc în loc cu coliere din plastic, pentru a împiedica alunecarea spirelor.
   Apoi am făcut o contragreutate dintr-un fir de sîrmă de 20,5 m lungime, izolată în plastic. Antena am montat-o în poziţie orizontală, perpendicular pe balcon, cca 1,2m în interior, iar contragreutatea am instalat-o în lungul balconului, dus-întors, de la un capăt la altul.
   Alimentarea se face cu un cablu coaxial de 50 de ohmi, lung de 10,5m care se conectează la transceiver prin intermediul unui trans-match, identic cu cel recomandat la Antena verticală multiband (Vezi articolul). Antena are o bandă de trecere îngustă, de cca 25 KHz, astfel că la schimbarea frecvenţei este necesar un re-acord. Utilizarea unui trans-match ne scuteşte de operaţiunea destul de complicată şi plictisitoare, de a tăia din lungimea radiantului pentru aducerea la rezonanţă. Cu ajutorul acestuia, antena poate fi acordată de la 3500 la 3800 KHz cu un SWR de maxim 1,5.
   Această antenă este mono-band. Pe alte benzi rezultatele sunt foarte slabe.
   Cu antena montată orizontal, în balcon la etajul IX, începînd din anul 2006, am lucrat în telegrafie (în 80m), toata Europa foarte uşor, Asia pînă prin UA0, Africa şi America de Nord W1-4, W6. În SSB s-a lucrat uşor toată Europa, Africa: SU, 3V8, CN8, EA8, şi din Asia 4X4, JY, OD5, YI, UA9, UA0.
   Bineînţeles că în ţară se pot face QSO-uri cu uşurinţă, cu controale foarte bune.
   Puterea folosită a fost de maxim 300w.
   Antena are un cîştig negativ, faţă de un dipol clasic, dar este o soluţie pentru a fi prezent în trafic atunci cînd nu ai alte posibilităţi.
   În fotografie se poate vedea antena instalată.




- Antena MARIA MALUCA

   De ceva timp, mai mulţi radioamatori români s-au arătat interesaţi de construirea acestei antene simple, proiectată pentru benzile de 14, 18, 21, 24, 28 şi 50 MHz.
   Din păcate reclama care se face acestei antene, nu este justificată de performanţe.
   În cele ce urmează voi prezenta cîteva date privind această antenă.
   Antena MARIA MALUCA a fost concepută de radioamatorul brazilian Jose Marinaro PY2BBP, în anul 1957, prima denumire fiind MARINARO BEAM, ulterior apărînd sub denumirea de Maria Maluca. După ceva timp, PY2BCD a făcut cîteva modificări care au îmbunatăţit funcţionarea antenei.
   La noi în ţară această antenă a fost cunoscută sub numele de Beam-ul PY2BCD, prin contribuţia lui Iosif Remete YO2CJ, care a publicat-o în cartea sa de antene, aparută în anul 1979.
   În anul 1974 am construit această antenă după o schemă aparută în revista RADIO REF. Alimentarea antenei s-a facut cu cablu panglică Tv de 300 ohmi. În urma testelor efectuate în banda de 14 MHz, prin comparaţie cu o antena Yagi clasică (vibrator + reflector) care era construită din sîrmă, ambele pe aceiaşi direcţie, am constatat că din VK/ZL cu antena Yagi primeam controale de 599 iar cu antena PY2BCD 569-579, întotdeauna cu 2-3 puncte mai puţin. Am primit controale mai mici cu 1-1,5 puncte, comparativ cu antena verticală.  Antenele erau instalate la aceiaşi înalţime, de cca. 7m.
   Antena este de fapt un compromis, care permite lucrul în 6 benzi de radioamator.
În banda de 20m, funcţionarea antenei este aproape identică cu a unui dipol. Doar în banda de 15m funcţionează ca o antenă directivă cu cîştigul scontat, de cca. 4 dBd.
   Linia de alimentare de 300 sau 450 ohmi  are o lungime fixă de 11,7m, 18,5m sau 23,55m. Aceasta permite acordul antenei în cele 6 benzi. Antena poate fi folosită şi în banda de 30m, sau 40m unde lucrează ca un dipol scurtat. Bineînţeles, se va utiliza un Z-Match avînd în vedere că ansamblul vibrator-linie de alimentare reprezinta un tot.
   Cîştigurile de 8-10 dB, clamate de unii autori sunt pură fantezie.
   În anul 2005, Helmut Oeller DC6NY, a re-proiectat antena obţinînd performanţe mai bune. În acelaş an, Fritz Markert DM2BLE a făcut diagramele de radiaţie şi cîştig ale antenei, pe fiecare bandă. În diagramele publicate se poate vedea adevăratul cîştig al acestei antene.
   În continuare vă prezint schema de principiu concepută de DC6NY şi diagramele lui DM2BLE.
   Rămîne la latitudinea fiecăruia sa tragă concluziile necesare.



  









                                Pentru mărire, click pe imagine.
                                                    GL de Vasile GIURGIU   YO6EX