"Telegrafia pentru radioamatorism, este ca sarea în bucate"
"Amateur radio without telegraphy is a food tasteless"

- Cum am devenit radioamator. (partea I-a).


- M-am născut într-o familie din clasa de mijloc, astfel că de mic copil am avut acces la un aparat de radio. Imi amintesc cu ce interes şi plăcere butonam un aparat de radio Telefunken... mai ales pe unde scurte, unde multitudinea de voci, piuituri, fluierături, bîrîieli şi alte zgomote, mă fascinau.

-Asta pînă într-o zi, sau mai bine zis noapte, de la începutul anului 1948 cînd pe la ora 2 am fost treziţi de urlete şi bubuituri în uşa de la intrare. Cînd tata a deschis uşa, au năvălit înăutru doi tovaraşi securişti în haine de piele, cîţi-va jandarmi (jandarmeria încă nu fusese transformată în arma securităţii) şi ultimul pe uşă un maior din NKVD-ul sovietic. Vitejii securişti efectuau descinderi şi arestări numai noaptea, întru-cât le era frică de reacţia populaţiei. Majoritatea celor arestati erau oameni din fruntea societăţii, oameni cinstiţi, respectaţi de cei din jur.

-Prima lor întrebare a fost: unde ai ascuns puşca bă banditule ?

-Au răscolit toată casa aruncând lucrurile pe jos, bineinţeles negăsind nici-o puşcă pentru simplul fapt că nu aveam aşa ceva. I-au spus lui tata să se îmbrace şi l-au luat cu ei.
-L-am revăzut după doi ani.

-Ultimul a ieşit din casă maiorul din NKVD, (pe numele lui Mikolaj Kirilenko originar din raionul Poltava din Ucraina sovietică,  după cum am aflat mai tîrziu) care de la început a stat cu ochii de aparatul de radio; l-a scos din priză, l-a luat sub braţ şi a plecat cu el... spunând (într-o românească stricată) că duşmanii poporului n-au nevoie de radio.

-Mult mai tîrziu dupa eliberarea tatălui meu din inchisoare (Gherla, Aiud, Sibiu) am aflat că a fost arestat împreună cu alte sute de ofiţeri ai Armatei Române, din trupele de vînători de munte. El fiind la un moment dat comandantul unui batalion.

-În timpul celui de al II-lea război mondial, vînătorii de munte români erau unii dintre cei mai instruiţi şi mai buni soldaţi, din lume.
-Bine antrenaţi, erau foarte temuţi în lupte, soldaţii sovietici nu făceau faţă; astfel că după terminarea războiului, Stalin a avut grijă să se răzbune din greu pe aceştia.

-După ocuparea României de către armatele sovietice, şi după alungarea Regelui Mihai din ţară, la ordinul expres al lui Stalin, trupele de vînători de munte din România au fost desfiinţate! Majoritatea ofiţerilor fiind arestaţi, iar soldaţii împrăştiaţi pe la alte unităţi.

-De abia peste mai mulţi ani am avut ocazia să cumpărăm un aparat de radio, un Stassfurt, pe care îl am şi acum.
-Era în Decembrie 1956 cand s-a cumpărat acest radio şi în prima duminică am descoperit banda de 40m, unde spre bucuria mea am auzit cîteva voci care discutau româneşte!

-Destul de repede m-am familiarizat cu traficul şi cu indicativele, pe care le notam sîrguincios într-un caiet. Astfel că primul indicativ notat de mine a fost YO3RI nea Ionel Pantea, urmat de YO3CM, YO3RD, YO5LC si mulţi alţii.

-În acea vreme locuiam în Lupeni (HD). Prin toamna anului 1956, un văr mi-a făcut cadou o pereche de caşti radio (RadioProgres), o lampă radio 5Ţ3S o redresoare fabricată în URSS nouă nouţă şi un condensator variabil. Cu chiu cu vai mi-am procurat contra a 200 de timbre din colecţie, un detector cu galenă. Să vedeţi ce bucurie m-a apucat, cand într-o zi am conectat sîrma de uscat rufe din curte la detector apoi la căşti şi la un piron înfipt în pămînt. La prima mişcare a sîrmei în detector, am auzit o muzică şi nişte voci pe dedesubt...Urgent toţi copii din curte s-au adunat în jurul meu să audă şi ei minunea. Pe atunci un aparat de radio era încă o raritate.
-În primăvara lui 1957 m-am dus la un atelier de reparaţii radio şi m-am milogit de depanator, să-mi dea la schimb, pe 5Ţ3S, o lampă de radio la baterie 1S4T cu care voiam să-mi fac un 0-V-0, după o schemă a lui YO7DZ văzută de mine în revista Radioamatorul. M-a cadorisit cu o lampă 1R5T, care ulterior s-a dovedit arsă... şi 10 metri de sîrmă izolată în bumbac.
(Depanatorul era radioamator receptor, după cum am aflat mai tarziu).

-Cu sîrma am făcut o bobină pe o bucată de lemn, apoi am adunat laolaltă celelalte piese, adică variabilul, detectorul, căştile şi am încropit primul meu receptor cu galenă şi de data asta puteam să selectez posturile de radio unul de celălalt.

-Îmi amintesc că pe unde lungi, cel mai tare se auzea radio RIAS..., un post de radio american ce transmitea din Germania Federală.

-In Septembrie 1957 ne-am mutat la Sibiu, dar eu am ajuns acolo abia la mijlocul lui Octombrie.

-Primul lucru care l-am făcut a fost să caut AVSAP-ul, (*) unde funcţiona şi radioclubul sibian.
(*) (AVSAP = Asociaţia Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei).

-Într-o vineri după amiază am făcut cunoştinţă cu radioamatorismul sibian. Prima persoană pe care am cunoscut-o a fost regretatul Mircea Dobrin YO6AL, cel care m-a ajutat mult în activitatea mea de începător.
Mircea Dobrin era şeful staţiei de comunicaţii de la Aeroportul Sibiu, unde după caţi-va ani voi ajunge să lucrez şi eu.

-Spre surprinderea mea acolo l-am găsit şi pe colegul meu de clasă Dorel Ilieş (SK), care ulterior a avut indicativul YO6-1774. Ambii avînd motive "întemeiate" de a chiuli de la scoală...(liceul Gh. Lazăr era la 100 de metri de radioclub)...

-În prima cameră era o sală de curs dotată cu un generator de ton şi vre-o 5-6 mese cu manipulatoare telegrafice.
Într-un colţ era instalată staţia de recepţie YO6-018 cu un receptor XD-7.
-Într-o cămăruţă alăturată (*) era staţia radioclubului, YO6KAL, care avea pe masă un receptor R250 şi lînga masă o măgăoaie de emiţator cu un tub GK71 în final. Pe nişte ferestruici mici se vedeau clipind violet, în ritmul manipulării, nişte gazotroane. Mi s-a părut minunea tehnicii...

-La staţie opera Traian Zidaru YO6XM (SK) mai tîrziu devenind colegi de serviciu şi prieteni.

-În aceiaşi seară am mai cunoscut pe maiorul Opriş YO6XN, Valentin Murărescu YO6-650 ulterior YO6AIF (SK) şi mai mulţi elevi de liceu care au devenit radioamatori receptori şi unii emiţatori, astfel: Roşca Petru viitorul YO6EV, Samson Robert viitorul YO6ET (mai tarziu plecat in Germania) şi alţii.

(*) AVSAP-ul era instalat la etajul 1 al unei clădiri cu 3 nivele din Piaţa Mare, care fusese sediul securităţii timp de cîţi-va ani. Cămăruţa în care era instalată staţia YO6KAL, avea în tavan un cîrlig gros, ca de măcelarie, iar în mijlocul pardoselii de beton o gură de scurgere. După cîţi-va ani am aflat că acolo a fost camera de tortură, unde erau "interogaţi" cei arestaţi.

- În săptămînile care au urmat am frecventat asiduu radioclubul şi am avut ocazia să cunosc şi alţi radioamatori sibieni, Ghiţă Ion YO6XL, (SK) radiotelegrafist la aeroport, pe viitorul YO6XK Krauss Konrad, maistru la fabrica de covoare Cisnădie, probabil de aceea poreclit "Krauss covor"..., Kovanda Ladislau (SK) ulterior YO6XI, Fălticeanu Neculai (SK) YO6XW apoi după o pauză de vre-o 20 de ani devenit YO6CHL şi Nistor Vasile (SK) radioamator receptor apoi dupa mulţi ani devenit YO6AZU.

- Spre toamna anului 1958, ne-am deplasat în grup la AVSAP Braşov, unde am dat examen pentru certificatul de radioamator receptor. Da, în acea perioadă trebuia promovat un examen şi pentru a obţine o autorizaţie de radioamator de recepţie.... Examenul se susţinea la mai multe materii: radiotehnică, regulamente de comunicaţii, trafic radio si cei care nu aveau un Certificat de radiotelegrafist (despre asta vă voi povesti mai încolo) susţineau şi această probă. Certificat pe care l-am primit în 27 Noiembrie 1958 şi abia în 24 Martie 1960 am primit indicativul YO6-2224.
Unii dintre colegii de club au fost mai norocoşi (ex. Roşca Petru YO6-1767) şi au primit autorizaţia în Ianuarie şi Februarie 1960. Autorizaţiile se primeau pe baza unui dosar bine aranjat cu hîrtii si recomandări, care era verificat de diverse organe... indiferent de vîrstă, să nu fii cumva un duşman de clasă... In 1960 eu aveam doar 17 ani, dar cum veneam din altă regiune, drumul a fost mai lung.

- La nici 50 de metri tot în Piaţa Mare, în clădirea actualului Forum German, era situat Radioclubul Casei Armatei, care avea şi o staţie de club YO6KFA, cunoscută în trafic mai ales datorită tonului telegrafic de T6-7... Aici desfăşurau o activitate radioamatorii din armată YO6XN, YO6XW si cîţi-va radioamatori receptori din care îmi amintesc doar de un locotenet Molnar, radioamator receptor, dar foarte bun operator.

- Cum am devenit radioamator cu autorizaţie de emisie-recepţie, vă voi povesti altădată.



Primul meu receptor.

- Cu toate că puteam asculta traficul de radioamator în banda de 40m cu aparatul de radio din casă, acest lucru nu m-a prea mulţumit. Doream să ascult şi alte benzi şi în special în telegrafie. Astfel că în primăvara anului  1958, am început să caut un tub (lampă, cum se numea atunci) la baterie pentru a construi un receptor.
- Am căutat cam o lună de zile, fără să reuşesc. Dar pînă la urmă norocul mi-a surîs şi Mircea Dobrin YO6AL, mi-a procurat două tuburi 1S4T. Astfel că am reuşit să construiesc primul meu receptor de trafic. L-am făcut dupa o schemă (fig.1) publicată de Gh. Stănciulescu, viitorul  YO7DZ,  în revista Radioamatorul.
- Receptorul cu reacţie, extrem de simplu un 0-V-0, (complicat după experienţa mea de atunci), l-am construit pe o bucată de placaj tăiată şi lipită în forma de L. Pe panoul vopsit frumos am scos axele condensatoarelor variabile, potenţiometrul şi două  borne pentru căşti, astfel că arăta destul de bine. Spre marea mea bucurie, receptorul a funcţionat din prima încercare. Apoi au urmat mici modificări care l-au adus în stare de a recepţiona  benzile de 40, 20 şi 15m.
- Cu acest receptor, pe care l-am folosit pînă în 1961 am făcut mii de recepţii din peste 200 de ţări.

(va urma)

Link:



2 comentarii:

  1. eu sunt fiul lui mircea dobrin imi pare bine ca ati scris acest articol in care mentionati si numele regretatului meu tata. si pe mine ma cheama tot mircea. daca doriti sa corespondam, e-mail-ul mau este mirceadobrin@ymail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Asteptam si partea a II-a.
    73
    YO3/4X1AD

    RăspundețiȘtergere