Cum am devenit radioamator (II)

Cum am învăţat telegrafie.

   Era în primăvara anului 1957 cînd, intrînd în librărie am văzut expus ceva care m-a încîntat. Un aparat telegrafic! (Aflasem deja că dacă vreau să fiu radioamator trebuie să ştiu telegrafie). Despre ce era vorba? O bucată de tablă ambutisată, ceva mai mare ca o coală format A4 pe care se găseau montate la un capăt şi la celălalt, în partea dreaptă câte un manipulator, făcut tot din tablă ambutisată, în partea stîngă era tipărit alfabetul Morse, iar la mijloc un buzer şi un locaş pentru o baterie de 4,5v. Instalaţia parcă o văd şi acum... era vopsită în verde închis şi cu un chenar dublu, roşu şi negru. Dacă puneai o baterie, apăsai pe unul din manipulatoare şi Bzzz Bzzz Bzzz puteai transmite şi recepţiona în telegrafie... Singura problemă, preţul. Pentru un buzunar de elev, absolut prohibitiv. Iar de la părinţi... nici-o speranţă. Aşa că, măcar o dată pe săptămînă intram în librărie însoţit de un prieten, Nic, eu visam la telegrafie, el la o undiţă din bambus... Hi...

   Asta a durat pînă pe la mijlocul lunii Iunie, tocmai se anunţa sfârşitul anului şcolar, când prietenul meu Nic (pe unde o mai fi acum?) vine şi-mi spune: mă...  vii să cîştigăm bani pe vară? Să ne cumpărăm undiţe! Eu curios, vin mă, da'  unde? Zice: am un unchi, care are un prieten, care ne poate angaja, să reparăm lădiţe de lemn. Am vorbit şi a zis că ne ajută... Amîndoi aveam ceva experienţă la tăiat şi cioplit lemne, pentru-că ne făceam singuri din tot felul de deşeuri lemnoase corăbii şi vapoare pe care le puneam  să plutească pe un firicel de apă care se vărsa în Jiu, noi fiind mari amirali... Hi...

   Zis şi făcut. Ne prezentăm noi la un depozit de ambalaje, unde un tip se uită la noi, ne pune la o probă şi zice: bine bă. Să veniţi luni dimineaţă la ora 8 la lucru. Am mai complectat noi o cerere, am adus şi o hârtie de la părinţi că sunt de acord şi iată-ne angajaţi în primul nostru serviciu!

   Toată vara am desfăcut ambalaje din lemn, scoteam cuiele, le îndreptam şi reparam şipcile de lemn. Apoi montam lădiţele. Din lădiţe vechi, sparte, rupte, făceam unele noi. Şi aşa toată vara cioc, boc, am făcut o sumă de bani destul de importantă pentru acele vremuri, cu care prietenul meu şi-a cumpărat vre-o 3 undiţe noi nouţe, nailon, cârlige momeli, iar eu aparatul de telegrafie, dar şi o undiţă!... Ne-au mai rămas ceva bani şi pentru câte o îngheţată pe băţ...

   În ultimele zile de vacanţă mergeam la Jiu, puneam undiţele în apă şi în timp ce aşteptam să tragă peştele, învăţam amîndoi telegrafie.

   Apoi iar a început şcoala şi aveam timp mai puţin, dar sâmbăta şi duminica, bâzîiam  alfabetul Morse. În acelaşi an ne-am mutat la Sibiu.

   În luna Decembrie la radioclub s-a organizat un examen pentru obţinerea certificatului  de radiotelegrafist. Examenul consta în recepţionarea unui text  combinat din litere şi cifre, a unui text clar în limba română şi o probă de transmitere, toate la viteza de 40 de semne/minut. Doar că... subsemnatul am avut o mare surpriză... Uitasem să învăţ semnele de punctuaţie! Am recepţionat totul foarte corect cu excepţia acestora. Aşa că a trebuit să repet examenul în luna ianuarie 1958, când am obţinut certificatul, fără probleme.

Va urma

Link:

Cum am devenit radioamator - partea I-a